Areale naturale

Areale naturale

Cheile Sohodolului - reprezintă unul dintre cele mai impresionante peisaje carstice din România, peisaj întins pe aproximativ 12 kilometri în interiorul Munţilor Vâlcan, între localitatea Runcu si Poiana Contului. Sunt cunoscute si pentru faptul că aici s-au filmat numeroase scene din filmul Trandafirul Galben, avându-l în centrul acţiunii pe ineditul personaj Mărgelatu. Zona Văii Sohodolului este o importantă rezervaţie floristică care adăposteste o mare bogăţie de specii de plante, unele dintre ele fiind rare în flora ţării noastre. Formaţiunile cele mai interesante sunt cele săpate de apă sau vânt în calcar: Nările, Cuptorul, Peştera Gârla Vacii, Inelul. Alte obiective care nu trebuie ratate in Cheile Sohodolului sunt: Peştera Popii, unde au fost descoperite picturi rupestre cu forme antropomorfe de culoare neagra, aflata la intrarea în chei si Pestera Nării, un fenomen natural destul de rar, ce este formată din două galerii cu olungime de aproximativ 70 de metri fiecare.
Cheile Oltețului, aflate în partea de nord-est a județului Gorj, sunt considerate cele mai înguste formațiuni carstice din Europa. Canionul se întinde pe circa 30 de kilometri, traseul râului Olteț prin munte oferind priveliști spectaculoase, de la porțiuni înguste de câțiva metri și până la oaze de verdeață străjuite de creste impunătoare. Întregul traseu poate fi străbătut cu autoturismul, pe un drum pietruit.
Cheile Galbenului - sunt structuri geologice deosebit de pitoreşti formate pe valea râului Galben, în partea de nord-est a judeţului Gorj. Cheile sunt dezvoltate pe o lungime de aproape 2 km, nefiind extrem de înguste, dar având pereţi abrupţi, la baza cărora s-au acumulat imense aliniamente de pietre (grohotişuri), plasate în zona de luncă largă a acestora. În zonă există peste 50 de trasee de alpinism şi escaladă omologate. De asemenea, aici se poate practica şi canyoning-ul.
Cheile Corcoaia se află la 200m amonte de Cerna Sat şi au fost declarate rezervaţie naturală, fiind una dintre cele mai frumoase forme de relief din Valea Cernei datorită tunelului săpat în urma scurgerilor de apă.
Parcul Național Defileul Jiului se întinde în partea vestică a Carpaților Meridionali, între Munții Vâlcan, la vest și Munții Parâng, la est; de-a lungul râului Jiu, între confluența Jiului de Est cu Jiul de Vest și confluența cu valea Sadului și reprezintă o zonă montană (cu stâncării, abrupturi calcaroase, vârfuri, grohotișuri, chei, cascade, ponoare, pajiști montane și păduri), în arealul căruia sunt incluse rezervațiile naturale: Sfinxul Lainicilor și Stâncile Rafailă. Parcul este acoperit în proporție de peste 80% de păduri de fag și gorun, în asociere cu carpen sau frasin . Fauna este bine reprezentată de mamifere, păsări, amfibieni, reptile, pești și insecte.
Valea Cernei oferă turistului, împătimit sau de ocazie, numeroase provocări. Călătoria te poartă printre munţi şi peisaje impresionante, valea Cernei reprezentând un defileu lung de 40 km, în care apa a săpat în stâncă şi şi-a croit drum. Este un loc minunat, încărcat de legendă, care păstrează încă parfumul începuturilor, al naturii sălbatice. Un obiectiv ce merită a fi vizitat în zonă este Barajul Cerna, cunoscut si sub denumirea de Valea lui Iovan. Se situează în primele 10 baraje ca înălţime din România. Râul Cema ia naştere prin unirea apelor din izvorul care iese de sub Ciuceava Chicerii; Izbucul Cernei cu apele pârâului Cernişoara (de aici pare să îi vină şi numele), pârâu care izvorăşte la cca 10 km km mai sus, de sub Vârful Paltina, de la altitudinea de 2070 m.
Părăsind umbra marelui sculptor în casa mică si tăcută care sfidează parcă timpul, poţi pătrunde întrun loc fascinant, măreţ si în acelaşi timp misterios: Valea Bistriţei. Este o zonă sălbatică, mai puţin atinsă de civilizaţie, unde râul străbate și modelează masivul muntos și curge la vale până în apa Tismanei. Ca să poată admira aceste frumuseţi virgine, călătorul trebuie să parcurgă un traseu anevoios, dar efortul nu este în zadar, în faţă ţi se deschide un peisaj minunat, încărcat de legende si de tradiţii. După câţiva kilometrii în faţă ţi se deschide Barajul Clocotiș (amenajat doar parţial) si, într-un final Cascada Dracilor, loc proiectat în legendă, care dă fiori oricărui călător. Oamenii locului spun că noaptea acolo vin dracii să facă baie. Aşa că se feresc să treacă pe drum după lăsatul serii.
Peştera Polovragi se găseşte în Munţii Parâng, pe malul stâng al Olteţului, la o altitudine de 670 m. În conştiinţa localnicilor, se păstrează vie o credinţă conform căreia, liderul spiritual al geto-dacilor, Zamolxe, ar fi locuit în Peştera Polovragi. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Peştera găzduieşte o colonie de hibernare de aproximativ 300 de lilieci de peşteră din Ordinul Microchiroptera, Genul Rhynophus, numit popular liliacul cu potcoavă, graţie formei de potcoavă a pliului ce le înconjoară nasul.

  *Click pe imagini pentru localizare cu Google Maps

Peştera Muierilor se află în comuna Baia de Fier, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogată, peştera, în timpuri străvechi, a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, foarte mulţi copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România. Are o lungime de aproximativ 3.600 de metri, fiind dispusă în 4 niveluri. În Galeria Urşilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice şi mistreţi. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor cu mult înaintea erei noastre. De asemenea, în 1952 au fost descoperite si fragmente de oase provenind, foarte probabil, de la trei indivizi diferiţi. Fragmentele de craniu aparţinând unui individ de sex feminin au fost recent datate de către cercetători ca având o vechime de aproximativ 30.000 ani.

În Gorj există numeroase rezervaţii naturale, cele mai importante fiind:

Peştera Lazului din comuna Padeş;

Prima descriere aparţine lui P. A. Chappuis şi A. Winkler (în P. A. Chappuis şi R. Jeannel, 1951), care au vizitat-o în 1928.  Nu este vorba de  o descriere a întregii reţele accesibile, ci numai a porţiunii iniţiale, de aproximativ 170 m. În 1961, peştera a fost explorată în întregime de V. Decu şi M. Bleahu.

Peştera  este săpată în masivul Sohodoalele, în versantul drept al văii Motrul Sec, la 370 m altitudine şi la 1 m deasupra râului.                                                                               

Peştera Lazului reprezintă un meandru  subteran al Motrului Sec  prin care,   într-o prima fază, se drena în permanenţă apa acestei văi.  O mare parte a reţelei subterane se află sub nivelul cursului e-pigeu, iar la viituri apa care se pierde în pat urcă în reţea, o îneacă (în afara culoarelor fosile, dispuse la etaj) şi părăseşte peştera în stare limpede pe la deschidere. Prin morfologia ei, Peştera Lazului reprezintă unul dintre cele mai interesante exemple de geneză a unei reţele subterane în regim freatic.

Este o peşteră caldă (10,8°C în profunzime),  foarte umedă şi cu caracter dinamic, datorită structurii reţelei (care prezintă multe strâmtori) şi  cursului de apă.  În timpul iernii curentul rece care pătrunde în peştera usucă pereţii şi îngheaţă apa de infiltrare până în zona strâmtorii duble şi chiar dincolo de aceasta.

Peştera poate  fi vizitată în totalitate în perioade de secetă.  Până la primul sifon nu  este nevoie de un echipament de protecţie special,   ci doar de mijloace de iluminare.  Pentru restul trebuie echipament special.

Pădurea Gorganu: comuna Padeş;

Face parte din ariile protejate din România, se întinde pe o suprafaţă de 21,3 ha şi adaposteşte specii de alun turcesc, precum şi  flora însoţitoare de influenţă submediteraneană. Este situată la cca. 14 km de satul Motru Sec.

Muntele Oslea: comuna Padeş şi oraşul Tismana;

I se spune pe drept Piatra Craiului în miniatură.  Dacă ne luam dupa legendele văii Cernei,  Piatra Iorgovanului a fost capul balaurului iar Oslea,   trupul său. Iovan l-a omorât despicându-l cu o lovitură de paloş dată în Pasul Jiu Cerna. Privind zona, înţelegi de ce s-a creat legenda. Oslea seamana cu un trup de balaur: încolăcit uşor, larg la bază şi foarte ascuţit în vârf.

Padurea de castan dulce – Pădurea de castan dulce sau bun din Pocruia-Tismana (1251,9 ha.)

Peştera Gura Plaiului – O rezervaţie speologică de 10,2 ha, ce se găseşte în comuna Padeş. Se poate vizita. Peştera Gura Plaiului, interesanta prin endemismul regional caleopterul Tismanella Chappusi, aflat în număr extraordinar de mare. Peştera are o lungime de 150 m şi a fost declarată monument al naturii.

Cheile Sohodolului  se află la limita nordică a judeţului Gorj cu judeţul Hunedoara, în Munţii Vâlcan (o grupare ce aparţine lanţului montan Retezat-Godeanu din Carpaţii Meridionali), în partea nordică a satului Runcu, comuna Runcu.

Accesul se face din Drumul National 67D ce leagă municipiul Târgu Jiu de oraşul Baia de Aramă, urmărind indicatoarele din zona. Drumul este bine amenajat pe întinderea cheilor şi poate fi parcurs cu maşina, cu bicicleta sau cu piciorul.

Cheile Sohodolului reprezintă unul dintre cele mai impresionante peisaje carstice din România, peisaj întins pe aproximativ 12 kilometri în interiorul Munţilor Vâlcan, între localitatea Runcu şi Poiana Contului. Sunt cunoscute şi pentru faptul că aici s-au filmat numeroase scene din filmul Trandafirul Galben, avându-l în centrul acţiunii pe ineditul personaj Mărgelatu.

Zona Văii Sohodolului este o importantă rezervaţie floristică care adăposteşte  are o mare bogăţie de specii de plante, unele dintre ele fiind rare în flora ţării noastre.

Cheile Oltețului – Cel mai îngust canion din Europa.

Aria naturală se află în  Munții Căpățânii,  aparținând lanțului carpatic al Meridionalilor,  în extremitatea nord-estică a județului Gorj,  pe teritoriul administrativ al comunei Polovragi, comună aflată chiar la graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Gorj.

La Chei şi la Peştera Polovragi se poate ajunge de pe DN 67, care leagă oraşul Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu.După aproximativ doi kilometri, drumul se bifurcă: către Mânăstirea Polovragi, care se poate vedea cu uşurinţă în faţă, şi, în dreapta, către Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi. Accesul se face pe un drum de macadam, care, în unele locuri, este cioplit în munte şi, de aceea, există senzaţia că blocul imens de piatră se prăvale peste tine.

Cheile Oltețului și Peștera Polovragi alcătuiesc o arie protejată de interes național. 

Valea Bistriței    se afla pe raza comunei  Peștișani ,  judetul Gorj.  Accesul se face din Drumul National 67D ce leagă municipiul Târgu Jiu de  oraşul Baia de Aramă, urmărind indicatoarele din zona.

Părăsind  umbra  marelui  sculptor  în casa mică şi tăcută care sfidează parcă timpul, poţi pătrunde într-un loc fascinant, măreţ şi în acelaşi timp misterios:  Valea Bistriţei. Este o zonă sălbatică, mai puţin atinsă de civilizaţie, unde râul străbate şi modelează masivul muntos şi curge la vale până în apa Tismanei.  Ca să poată admira aceste frumuseţi virgine, călătorul trebuie să parcurgă, după ce trece de Pensiunea Casa Păstrăvarului, un traseu anevoios, dar efortul nu este în zadar, în faţă ţi se deschide un peisaj minunat, încărcat de legende şi de tradiţii! După câţiva kilometrii în faţă ţi se deschide Barajul Clocoţiş – şi, într-un final Cascada Dracilor  loc proiectat în legendă, care dă fiori oricărui călător. Oamenii locului spun că noaptea acolo vin dracii să facă baie. Aşa că se feresc să treacă pe drum după lăsatul serii.   

Cheile Galbenului  sunt structuri geologice deosebit de pitorești formate pe valea râului Galben, în  partea de nord-est a judeţului Gorj. Cheile s-au format prin fenomenul de eroziune, care a început în urmă cu multe milioane de ani prin acţiunea râului Galbenul în pereţii abrupţi ai masivului calcaros Polovragi-Cernădie, care stă în calea apelor ce coboară din munţi. Cu mult timp în urmă când cheile erau în formare, apa râului a găsit o fisura în peretele de calcar pe care a lărgit-o cu timpul, datorită proceselor de eroziune. Mai târziu prin acţiunea apei asupra calcarului, albia s-a adâncit iar peştera a rămas suspendată în peretele drept al cheilor. La fel ca în cazul Cheilor Olteţului şi la modelarea Cheilor Galbenului şi a Peşterii Muierilor un puternic impact l-au avut răcirile puternice din trecutul Pământului, fenomene cunoscute azi sub numele de glaciaţiuni, acestea având un rol important în modificările climatice precum şi în hidrologia râurilor de suprafaţă ori din subteran. Teoria glaciaţiunilor a fost formulată de profesorul Alfred Bogli după ce acesta a cercetat o multitudine de perimetre carstice printre care câteva şi din Oltenia pentru a stabili condiţiile şi factorii ce au determinat schimbările.

În zonă există peste numeroase trasee de alpinism și escaladă omologate. De asemenea, aici se poate practica și canioning-ul.

Peştera de la Cloşani a fost declarată rezervaţie ştiinţifică, unde s-a amenajat singurul laborator speologic subteran din ţară.

Peştera Polovragi  se găseşte în Munţii Parâng, pe malul stâng al Olteţului, la o altitudine de 670 m şi la 20 m înălţime faţă de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi , judeţul Gorj. Este o peșteră caldă și umedă (temperatură constantă – 9 grade și umiditate medie – 90%)  având  10 kilometri cartați de speologi și doar 800 de metri de galerie vizitabilă.    

În conştiinţa localnicilor,  se păstrează vie o credinţă conform căreia,  liderul spiritual al geto-dacilor, Zalmoxe, ar fi locuit în Peştera Polovragi.  Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este posibil ca denumirea localităţii şi implicit a peşterii şi mănăstirii, să fie de origine dacică.

Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o încărcătură emoţională de excepţie deoarece, fiind cea mai accesibilă porţiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puţin câte un simbol distinct. Începând cu sectorul al doilea, Sectorul Ogivelor, peştera devine tot mai interesantă din punct de vedere geomorfologic: dantelării de ţurţuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ocru de peşteră, etc., unele dintre forme căpătând chiar denumiri graţie spectaculozităţii lor. 

Peștera Muierilor  se află în comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România. Peştera are o lungime de aproximativ 7.000 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezervaţia speologica împartita in doua sectoare: sectorul de nord (1.500m) şi sectorul de sud (880m). Adevaratele atracţii ale peşterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei, Sala AltaruluiValul AltaruluiAmvonulCandelabrul Mare şi imaginea Stâncii Insângerate – denumită datorită scurgerilor oxidului de fier.

Alte câteva atracţii sunt Vălul MuieriiBazinele MariCascadele Împietrite, Dantela de PiatrăPoartaSala cu GuanoSala Turcului.  În Galeria Urşilor a fost găsit un adevărat cimitir cu resturi scheletice de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice şi mistreţi. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor străvechi.

Izvoarele Izvarnei: oraşul Tismana;

Cornetul Pocruiei: oraşul Tismana;

Dumbrava Tismanei;

Piatra Andreaua: oraşul Tismana, satul Sohodol;

Cotul cu Aluni: oraşul Tismana;

Rezervaţia botanică Cioclovina: oraşul Tismana;

Piatra Boroştenilor: comuna Pestişani;

Izbucul Jaleşului: comuna Runcu;

Cheile Gropului Sec: comuna Runcu:

Cheile Pătrunsa: comuna Runcu;

Cheile Şuşiţei: comuna Runcu;

Pădurea Răchiţeaua: comuna Runcu;

Dealul Gornăcelu: comuna Schela;

Pădurea Gornicel: oraşul Bumbesti-Jiu, satul Pleşa;

Stâncile Rafaila: oraşul Bumbeşti-Jiu;

Sfinxul Lainicilor: oraşul Bumbeşti-Jiu;

Pădurea Chitu-Bratcu: oraşul Bumbeşti-Jiu;

Pădurea Botorogi: comuna Dăneşti;

Peştera Iedului: comuna Baia de Fier;

Pădurea Polovragi: comuna Polovragi;

Rezervaţia Parâng-Novaci: oraşul Novaci;

Pădurea de molid de la Măcria: oraşul Novaci;

Pădurea de fag de la Măcria: oraşul Novaci;

Pădurea Bârcului: oraşul Novaci;

Locul fosilifer Buzeşti: comuna Crasna;

Piatra Buha: comuna Săcelu;

Piatra Biserica Dracilor: comuna Săcelu, satul Blahniţa de Sus;

Formaţiunile eocene de la Săcelu;

Valea Sodomului: comuna Săcelu;

Izvoarele minerale : Săcelu;

Valea Ibanului: comuna Scoarţa, satul Bobu;

Locul fosilifer Groşerea: comuna Aninoasa;

Locul fosilifer Gârbovu: Turceni;

Locul fosilifer Săuleşti;

Locul fosilifer Valea Deşului: comuna Vladimir.

Peisajul bogat şi divers – goluri alpine, canioane, lacuri, chei, peşteri, păduri, specii rare de floră şi faună – a impus constituirea de perimetre naturale ocrotite prin lege precum Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei şi Parcul Naţional Defileu Jiului

Parcul Național Defileu Jiului este o  arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN  (parc național),  situată în sud-vestul țării,  pe teritoriile județelor Gorj și Hunedoara. 

Parcul Național Defileul Jiului a fost declarat arie protejată în anul 2005, prin Hotărârea de Guvern Nr. 1581 din 8 decembrie (privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 462/2001) și are o suprafață totală de 11.127 ha.

Parcul național se întinde în partea de vestică a Carpaților Meridionali, între Munții Vâlcan (grupă muntoasă a Munților Retezat-Godeanu), la vest și Munții Parâng (ce aparțin grupei muntoase Parâng-Șureanu-Lotrului), la est; de-a lungul râului Jiu, între confluența Jiului de Est cu Jiul de Vest și confluența cu valea Sadului și reprezintă o zonă montană (cu stâncării, abrupturi calcaroase, vârfuri, grohotișuri, chei, cascade, ponoare, pajiști montane și păduri), în arealul căruia sunt incluse rezervațiile naturale: Sfinxul Lainicilor (formațiune geologică megalitică de forma unui sfinx) și Stâncile Rafailă (arie protejată de interes geologic și peisagistic, pe al cărei teritoriu se află mai multe formațiuni stâncoase alcătuite din roci metamorfice de structură șistoasă, cu inserții de cloritoid).

Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate (păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum, păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, păduri ilirice de stejar cu carpen (Erythronio-Carpiniori), păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea), comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion), vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane, vegetație lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane și vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Meridionalilor.