Sari la conținut

Informare de presă – Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, a fost prezent la inaugurarea sistemului de tratare a gazelor Hurezani, evenimentul fiind organizat astăzi, 30 septembrie a.c., de compania OMV Petrom.

30.09.2019

INFORMARE DE PRESĂ

            Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, a fost prezent la inaugurarea sistemului de tratare a gazelor Hurezani, evenimentul fiind organizat astăzi, 30 septembrie a.c., de compania OMV Petrom.

           Din datele prezentate de organizatori, noua stație de gaze, a cărei construcție a început în anul 2017, are  o capacitate maximă de 6 milioane metri cubi de gaze naturale zilnic și face parte dintr-un program amplu de investiții în valoare de 200 milioane de euro, realizat în trei etape, pentru dezvoltarea unui hub care să asigure producția de gaze din Sud Estul României.

            Așa cum preciza Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream, hub-ul de gaze Hurezani-Gorj deservește patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul OMV Petrom și include cea mai mare stație de tratare a gazelor din țară.

            În prezența oficialilor OMV Petrom și a reprezentaților autorităților publice centrale și locale, președintele Consiliului Județean Gorj a transmis felicitări pentru realizarea întregului proiect, apreciind totodată buna colaborare  cu autoritatea județeană și implicarea promptă a  companiei  în derularea unor programe sociale în comunitățile locale.

          Ultima etapă a investiției a fost de aproximativ 50 de milioane de euro, incluzând sistemul de tratare a gazelor și construirea unei infrastructuri de conducte cu o lungime de peste 12 kilometri care asigură conexiunea cu zonele de producție și cu sistemul național de transport pentru gaze și condensat.

           În 2018, producția din zăcămintele conectate la hub-ul centralizat de tratare a gazelor Hurezani s-a ridicat la 1,5 miliarde metri cubi, însemnând echivalentul energiei necesare pentru încălzirea unui număr de 1,4 milioane de locuințe, au mai precizat oficialii companiei.

BIROUL DE PRESĂ
Sari la conținut